Cum funcționează tehnica Bowen?

Există câteva teorii cu privire la felul în care acționează Tehnica Bowen.

Una dintre acestea, sugerează că mișcările Bowen stimulează proprioceptorii și fibrele senzoriale ale sistemului nervos periferic. Aceasta încurajează organismul să se reechilibreze și să se reîntoarcă la starea naturală de sănătate. Proprioceptorii asigură percepția asupra poziției și mișcării corpului, și se găsesc în țesutul conjunctiv, mușchi, tendoane, ligamente și fascie. Un anumit tip de receptor și în particular nociceptorul, joacă un rol foarte important în eficiența tratamentului Bowen.

Nociceptorii sunt în mod special sensibili la stimulii agresivi, care afectează, sau au potențial de a afecta țesuturile. Aceștia se numesc uneori și receptori de durere, dar acest termen este înșelător, deoarece durerea este interpretată la un nivel superior, cerebral. Nociceptorii sunt amplasați în aproape toate țesuturile corpului, dar sunt foarte numeroși în fascie, o membrană de țesut fibros care înfășoară, înconjoară, susține și ridică mușchii, țesuturile și organele corpului. Fascia crează un spațiu între fiecare grup de mușchi, mușchi individuali și fibre individuale, până la nivel microscopic, permițând o mișcare optimă și sănătoasă a fluidelor către toți mușchii și toate articulațiile corpului.

Când apare o leziune a corpului, cum ar fi o fractură a degetului de la picior, nociceptorii transmit un răspuns reflex, cu 70-120 metri/secundă, de-a lungul fibrei aferente, până la thalamus, localizat în creier. Această informație este mai apoi prelucrată de cortex și ulterior transmisă înapoi, prin intermediul diferitelor fibre, la locul traumatizat, pentru a începe procesul de vindecare, prin contractarea mușchilor și începerea procesului inflamator în zonă. Dacă durerea persistă o lungă perioada de timp, fascia rămâne contractată spre a proteja zona dureroasă, cauzând astfel disfuncții sau restricții de mișcare ale țesuturilor înconjurătoare. Chiar după ce osul s-a vindecat, continuăm să șchiopătăm, deoarece fascia restricționează mișcările și continuă să-și păstreze forma. Cu fiecare mișcare Bowen, fascia este angrenată și “deranjată” pentru scurt timp, dar nu este deplasată prin forță.

Când aderența fasciei este diminuată iar țesutul conjunctiv cicatrizat se înmoaie, fascia își reduce contracția. Structurile musculo-scheletale devin capabile să-și mărească capacitatea de mișcare și să-și folosească tot potențialul de forță și în plus, nervii, vasele de sânge și ganglionii limfatici situați în aceste țesuturi relaxate, funcționează optim. Prin întinderea fibrelor de colagen și modificarea formei țesutului conjunctiv, realizate de mișcările Bowen de mică intensitate, nociceptorii aflați în fascie și țesut conjunctiv sunt stimulați să transmită un impuls de neagresiune prin sistemul nervos central, la cortex, iar cortexul recunoscând această informație , inițiază procesul de vindecare pentru această etapă reparatorie. Se va transmite un mesaj, prin fibrele aferente, pentru înlăturarea inflamației și relaxarea fibrelor musculare și a țesutului conjunctiv.

O explicație alternativă

Mișcările Bowen activează următoarele mecanisme de auto-vindecare:

Reflexul de contracție

Majoritatea mișcărilor se realizează pe inserțiile sau pe corpul mușchilor, unde sunt localizați receptorii celulelor Golgi, informând sistemul nervos despre starea de tensiune, alungirea sau contracția țesutului musculotendinos. Acești receptori sunt stimulați în timpul mișcărilor de “solicitare” și “rolare” ale tehnicii Bowen. În cazul unui circuit durere – mușchi – spasm, putem întrerupe acest cerc vicios prin schimbarea stimulilor primiți de sistemul nervos.

Proprioceptorii articulațiilor

Toate mișcările executate în jurul unei articulații afectează direct articulația, capsula și ligamentele, care sunt puternic inervate cu proprioceptori. Și în acest caz, stimulii vor fi primiți de către sistemul nervos, invitând la normalizarea funcționării articulației, fără a fi nevoie de o manipulare în forță.

Fascia

Fiecare mișcare Bowen este efectuată la nivelul superficial al fasciei și afectează relația dintre fascie și nervii, mușchii sau tendoanele ce sunt mobilizate. Fascia joacă un rol important în coordonarea musculară, aliniamentul postural și integritatea structurală și funcțională. În urmă unui traumatism, toate acestea vor fi afectate în mod negativ, deoarece fascia va deveni rigidă, contractată, torsionată și deshidratată, așa cum demonstrează lucrările Idei Rolf și a multor altor osteopați. Ca rezultat direct al unei ședințe Bowen, se observă adesea slăbirea aderenței, înmuierea țesutului afectat și îmbunătățirea posturii și a mobilității, fără mobilizare forțată sau întindere.

Re-echilibrarea sistemului nervos vegetativ

Se pare că Tehnica Bowen are cel mai important și profund efect în această zonă, unde este guvernat mecanismul de auto-vindecare al organismului. SNV controlează peste 80% din funcțiile corpului și este foarte susceptibil la factorii externi de stres. Majoritatea oamenilor, trăiesc astăzi într-o constantă stare de stres și hiperstimulare simpatică a SNV. Vindecarea are loc atunci când SNV trece de la dominanța simpatică la cea parasimpatică. Tehnica Bowen lucrează ca un catalizator pentru această schimbare; în timpul ședințelor, pacienții adesea adorm sau intră într-o stare de profundă relaxare, auzindu-se cu putere peristaltismul, ceea ce indică trecerea către dominanța parasimpatică, cu reducerea stresului la nivel profund. Aceasta poate explica de ce, doar după câteva ședințe Bowen, se reactivează frecvent procesul de însănătoșire, atunci când convalescența în urma traumelor, bolilor sau intervențiilor chirurgicale stagnează, sau se află în stadiu de platou.

Punctele Trigger

Multe din mișcările Bowen se suprapun sau coincid cu localizarea punctelor Trigger. Prin degajarea acestor puncte Trigger, se înlătura senzația de durere și se ameliorează mobilitatea articulațiilor și co-ordonarea musculară.

Memoria celulară

Oamenii de știință au demonstrat că unele mișcări specifice Bowen declanșează recuperarea memoriei celulare a organismului, prin accesarea “tiparului originar” și reinstalarea parametrilor unei stări anterioare de bine și echilibru.

Punctele de acupunctură și meridianele

Majoritatea mișcărilor se suprapun peste punctele de acupunctură, iar unele traversează chiar două sau trei meridiane dintr-o dată. Practicienii de acupunctură au corelat indicațiile și efectele mișcărilor Bowen cu punctele corespondente din acupunctură. Aceștia au comentat și asupra schimbării imediate a pulsului de acupunctură, ca răspuns la mișcări și proceduri Bowen. Suprapunerea acestor două sisteme ar putea explica componenta energetică extrem de puternică a tehnicii și efectul său asupra organelor interne.